Patru puteri ale lumii nu i-au permis lui Zelenski să vorbească la un summit cheie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut parte de-o situație neplăcută și stânjenitoare, din cauză că nu a fost lăsat să vorbească la un summit cheie. Blocul economic sud-american Mercosur, alcătuit din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, nu i-a permis liderului de la Kiev să țină un discurs la summitul șefilor de stat de la Asuncion.
Volodimir Zelenski, „alungat” de patru țări economice
Blocul comercial Mercosur din America de Sud a respins cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a aborda summitul de joi, 21 iulie, a declarat gazda Paraguay. Membrii săi – Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay – nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la cererea liderului de la Kiv, potrivit ministrului adjunct de Externe, Raul Cano.
„Nu a existat un consens. Acest lucru a fost comunicat ambasadorului ucrainean în Argentina și Paraguay. Însuși ministrul de Externe” l-a informat pe reprezentantul diplomatic, a spus Raul Cano, ministrul adjunct de Externe al Paraguayului.
Cererea Ucrainei nu a fost acceptată
Săptămâna trecută, Volodimir Zelenski s-a adresat președintelui paraguayan Mario Abdo Benitez, cerând permisiunea să se adreseze unui summit Mercosur, după o reuniune ministerială care a avut loc miercuri.
„Nu a existat un consens”, a relatat Cano, adăugând că decizia a fost comunicată guvernului de la Kiev.
Zelenski s-a adresat mai multor parlamente naționale, forumuri regionale și internaționale de la invazia Rusiei în țara sa, inclusiv NATO, G7, Forumul Economic Mondial, Națiunile Unite și chiar Festivalul de Film de la Cannes.
Țara care rămâne „neutră” în fața războiului
Jair Bolsonaro al Braziliei, a cărui prezență la summit nu a fost confirmată, a subliniat că țara sa va rămâne „neutră” în ceea ce privește războiul Rusiei în Ucraina. Acesta a călătorit la Moscova pentru discuții cu președintele rus Vladimir Putin în februarie, cu doar câteva zile înainte de invazie. Recent, Brazilia a declarat că va cumpăra cât mai multă motorină din Rusia, în ciuda sancțiunilor internaționale împotriva Kremlinului.
Ce este Mercosur
Mercosur a anunțat, miercuri, că a încheiat un acord de liber schimb cu Singapore. Exporturile blocului comercial către această țară în 2021 s-au ridicat la 5,9 miliarde de dolari, iar importurile la 1,2 miliarde de dolari.
Creat în 1991, Mercosur reprezintă o piață de aproximativ 300 de milioane de oameni, cu un teritoriu de aproape 14,8 milioane de kilometri pătrați. Acordul ar putea însemna exporturi suplimentare de aproximativ 500 de milioane de dolari pe an către Singapore, o țară de aproximativ șase milioane de locuitori, a declarat ministrul adjunct al Economiei din Paraguay, Ivan Haas.